Himalaya - Nepal
Perioada optima: Octombrie - Noiembrie
Obiectivele importante: Valea Khumbu, Everest Base camp, Island Peak, Circuitul Annapurnei, Circuitul Manaslu, Langtang, Gosaikunda, Mustang District, Kanchenjunga Base Camp
Ture programate in Himalaya:
Descriere:
Everest Trek este o tura fotografica si de trekking combinata cu escaladarea varfului Island Peak (Imja Tse) 6189 m. Valea Khumbu, cea care duce catre Everest, este probabil cea mai cunoscuta vale din Nepal, pe buna dreptate pentru ca este drumul catre tabara de baza a Everestului. Dar mai are ceva care atrage turistii si mai ales pe noi fotografii: frumusetea peisajului, a varfurilor, a vailor, a satelor de sherpasi si a celebrei manastiri Tengboche. Este un mix perfect pentru fotografia de reportaj, calatorie, peisaj. Daca mai adaugam cele cateva zile petrecute in Kathmandu unde vom fotografia arhitectura, traditii, portrete, reportaj, avem imaginea unei ture fotografice complete din punct de vedere a abordarii unor subiecte extrem de variate. Nepalul, Himalaya este mixul perfect pentru sloganul nostru: Locuri, Oameni, Traditii.
Varful Imja Tse este unul din cei mai accesibili sasemiari din Himalaya pentru urcarea caruia nu ai nevoie de cunostinte de alpinism. Este suficient sa fii un montaniard curajos iar ascensiunea varfului va fi o aventura extraordinara de povestiti la gura sobei. Tura este gandita in asa fel incat vom face aclimatizarea urcand pe Kalapathar de unde fotografiem la apus Everestul iar apoi dupa inca 5 zile petrecute la altitudine pe valea Khumbu, vom urca varful Island Peak (Imja Tse).
Un alt traseu presupune strabaterea unei zona mai putin cunoscuta din Himalaya: vaile Langtang si Gosaikunda. Aflate la granita dintre Nepal si Tibet, cu puternice influente ale culturii tibetane datorita populatiei de origine tibetana, vaile Langtang si Gosaikinda fac parte din doua parcuri nationale nepaleze: Parcul National Langtang si Parcul National Shivapuri. In zonele de joasta altitudine majoritatea populatiei face parte din nationalitatea Tamang iar la altitudini mai mari populatia Sherpa este majoritara. Sositi acum mai bine de 100 de ani din nord, cele doua populatii inca mai pastreaza o puternica cultura influentata de traditiile buddhiste.
O tura in Himalaya este o experienta unica ce poate schimba sensuri in viata, modul de a privi lumea si nu in ultimul rand de a face fotografie. In circuitul Annapurnei aveti posibilitatea de a strabate vaile montane unde modalitatea de acces este exclusiv pedestra, de a intalni oameni primitori, de a vedea la fata locului cultura si traditii inedite. Vom urca treptat urmand o aclimatizare corecta pana in cel mai inalt pas din Himalaya, accesibil turistilor obisnuiti, la 5461 m. Vom fi la poalele varfurilor de 8000 m si le vom putea fotografia la rasarit sau apus. Itinerarul propus de noi are reputatia de a fi una din cele mai frumoase ture de trekking din lume.
Partea de este a Nepalului este o zana putin vizitata de turisti vom avea o perspectiva unica asupra vietii rurale, parcurgand toate etajele de vegetatie si clima: de la jungla la ghetari. In traseul nostru vom vizita unul din cele mai vechi sate nepaleze Olangchung Gola, aflat la nici 2 km de granita tibetana. Apoi traeul nostru va ajunge la tabara de baza a celui de-al treilea optmiar al lumii, Kanchenjunga.